Postări

Iubirea Tatalui

 26 iulie Luca 15:20 Și s-a sculat și a venit la tatăl său. Dar când era încă departe, tatăl său l-a văzut și a avut compasiune, a fugit și a căzut pe gâtul său și l-a sărutat. LUCA 15:20 Pentru ca tatăl acestui băiat să-l fi văzut „departe” ar însemna că Tatăl așteptase cu nerăbdare întoarcerea fiului său. Cu siguranță, în aplicarea spirituală a acestei pilde, Tatăl nostru Ceresc tânjește să curățească și să-l primească pe păcătos, dacă doar se va pocăi și va veni la El pentru iertare. Isus folosea această parabolă pentru a-i mustra pe farisei pentru atitudinea lor aspră, neprihănită de sine și neiertătoare față de păcătoși. Fratele mai mare din această pildă simboliza fariseii. La fel ca acest frate, fariseii nu trăiseră o viață exterioară de răzvrătire și credeau că alții care nu se ridicau la standardele lor erau cu siguranță urâți de Dumnezeu. Dar „Dumnezeu a iubit atât de mult lumea” și „Hristos Isus a venit pe lume pentru a salva pe păcătoși”. Așa cum acest frate mai mare era eg

Căci noi, prin Duhul, aşteptăm prin credinţă nădejdea neprihănirii

 26 Iulie Căci noi, prin Duhul, aşteptăm prin credinţă nădejdea neprihănirii. (Galateni 5:5) Sunt momente când totul pare foarte întunecat pentru mine – atât de întunecat că trebuie să aştept înainte să pot spera. A aştepta cu speranţă este foarte greu, dar adevărata răbdare este exprimată când trebuie să aşteptăm chiar speranţa. Când nu vedem nici un semn de succes, dar totuşi refuzăm să disperăm, când nu vedem nimic decât întunericul nopţii prin fereastra noastră, dar ţinem totuşi obloanele deschise pentru că stelele pot apărea pe cer, şi când avem un gol în inimă, dar totuşi nu îngăduim să fie umplut decât cu tot ce are mai bun Dumnezeu pentru noi – acesta este cel mai minunat fel de răbdare din univers. Este istoria lui Iov în mijlocul furtunii, a lui Avraam în drum spre Moria, a lui Moise în deşertul Madianului, şi a Fiului Omului în grădina Ghetsimani. Şi nu există răbdare mai puternică decât aceea care rabdă pentru că Îl vede „pe Cel ce este nevăzut“ (Evrei 11:27). Este acel fel

26 IULIE

  Efeseni 1:4,5 „El ne-a ales mai înainte de întemeierea lumii ca să fim sfinţi... ne-a predestinat ca să fim înfiaţi prin Isus Hristos."  Aceste două cuvinte „ales mai dinainte" şi „predestinat", au în substanţa lor acelaşi înţeles, fiind folosite în Biblie în mod alternativ. Ele împreună constituiesc unul din cele mai dificile subiecte din toată Scriptura pe care vom căuta cu multă grijă să le examinăm cu ajutorul Duhului Sflnt care le-a dictat. Dumnezeu cunoaşte toate lucrurile mai dinainte şi fiind Suveran în toate acţiunile Sale, a făcut „din veşnicie" un plan cu privire la noi. Cuvîntul de alegere se referă deci la suverana Sa alegere a anumitor persoane pentru a le mîntui......De la început, Dumnezeu v-a ales pentru mîntuire în sfinţirea Duhului şi credinţa adevărului" (2 Tesaloniceni 2:13). „Aleşi după cunoştinţa mai dinainte a lui Dumnezeu." (1 Petru 1:2).  Predestinare se referă la hotărîrea lui Dumnezeu ca, aceia pe care i-a ales să fie mintuiţi

Roadele Duhului

Imagine
  În cartea Galatenilor, apostolul Pavel întocmește o listă nefiltrată, precisă și realistă a numeroaselor emoții și gânduri negative cu care ne luptăm zilnic: impuritate, furie, gelozie, invidie, ranchiună, milă, rușine, nesiguranță, mândrie , egocentricitatea, înșelăciunea, lenea, disperarea, ura, răutatea, ipocrizia etc. Vedem clar cum natura noastră se manifestă prin imoralitate și idolatrie. „Acum lucrurile cărnii sunt evidente: imoralitatea sexuală, impuritatea, senzualitatea, idolatria, vrăjitoria, vrăjmășia, certurile, gelozia, atacurile de furie, rivalitățile, disensiunile, diviziunile, invidia, beția, orgiile și lucruri de genul acesta.  Vă avertizez, așa cum v-am avertizat anterior, că cei care fac astfel de lucruri nu vor moșteni împărăția lui Dumnezeu ”(Galateni 5: 19-21, ESV) Înțelegeți că cuvintele apostolului Pavel erau radical incorecte din punct de vedere politic în ochii și urechile legalistilor religioși din vremea sa care pretindeau ipocrit că trăiesc mai presus de

Pocainta

 25 iulie Luca 15:18 „Mă voi ridica și mă voi duce la tatăl meu și îi voi spune: Tată, am păcătuit împotriva cerului și înaintea ta”. LUCA 15: 18-19 Acesta este un bun exemplu de pocăință adevărată. Acest fiu nu și-a pretins nici o bunătate sau a încercat să-și justifice acțiunile, dar s-a smerit și a apelat la mila tatălui său. La fel, nu ne putem apropia de Dumnezeu în neprihănirea de sine, ci trebuie să ne smerim, să ne punem toată credința într-un Mântuitor și să ne întoarcem de la căile noastre rele (2 Cr. 7:14). Aceasta este adevărata pocăință. Pocăința este o parte necesară a mântuirii. Pocăința poate include întristarea dumnezeiască, dar întristarea nu include întotdeauna pocăința. Pocăința este pur și simplu o schimbare de minte însoțită de acțiuni corespunzătoare. Există un tip evlavios de întristare și un tip nelegiuit de întristare. Întristarea dumnezeiască duce la pocăință. Durerea necredincioasă sau durerea acestei lumi doar omoară. Cultura noastră a respins toate emoțiil