Postări

Se afișează postări din iulie, 2021

Construiește credință, distruge îndoielile

31 iulie Matei 17:20 „Și Iisus le-a zis: Din cauza necredinței voastre; căci adevărat vă spun că, dacă aveți credință ca un bob de semințe de muștar, veți spune muntelui acesta: Treceți de aici până acolo; și va înlătura; și nimic nu îți va fi imposibil ”. Matei 17: 9-20; MARCA 9: 9-27; LUCA 9: 37-42 Necredința discipolilor în acest caz nu a fost o necredință în puterea lui Dumnezeu de a produce izbăvire, ci mai degrabă un fel de „necredință” naturală care provine dintr-o inimă împietrită, care era mai sensibilă la ceea ce vedea decât la ceea ce credea. Isus a spus că o cantitate foarte mică de credință (o „sămânță de muștar”) este suficientă pentru a îndepărta un munte, dacă nu există nicio necredință care să-l împiedice. Isus a fost dezamăgit că ucenicii Săi nu au fost în stare să-l alunge pe acest diavol. Majoritatea oamenilor nu ar fi avut nicio critică asupra acestor discipoli. La urma urmei, nu era normal să ai putere asupra spiritelor rele. Cu toate acestea, Isus le-a dat deja a

I- a povăţuit cu mâini pricepute

 31 Iulie I- a povăţuit cu mâini pricepute. (Psalmul 78:72) Când nu eşti sigur încotro s-o iei, supune toată judecata ta Duhului lui Dumnezeu, rugându-L să închidă toate uşile în afară de cea bună. Dar între timp mergi înainte şi consideră absenţa unei indicaţii directe de la Dumnezeu ca o confirmare a voii Lui că eşti pe calea Lui. Şi în timp ce-ţi continui drumul, vei vedea că El a mers înaintea ta, încuind uşile pe care altfel ai fi fost tentat să intri. Şi totuşi, poţi să fii sigur că undeva dincolo de uşile încuiate este una pe care El a lăsat-o descuiată. Şi când o vei deschide şi vei intra pe ea, te vei trezi faţă-n faţă cu un cot al râului de oportunităţi – unul mai lat şi mai adânc decât tot ce ţi-ai putut închipui vreodată, chiar şi în cele mai îndrăzneţe vise ale tale. Aşa că întinde pânzele şi mergi pe el, pentru că se varsă în mare. Dumnezeu ne conduce deseori prin împrejurările noastre. La un moment dat, drumul nostru poate fi complet blocat, dar apoi dintr-odată are loc

31 IULIE

 Iuda 20 „Rugaţi-vă prin Duhul Sfînt."  Cînd Moise îşi lăsa mîinile în jos, toată armata lui Israel era învinsă; cînd şi le ridica, ea era biruitoare. Cînd Biserica era unită ca să se roage pentru Petru, Dumnezeu a făcut minunea şi l-a scos din închisoare. In toată Biblia avem dovada că Dumnezeu aude rugăciunea copiilor Săi şi le răspunde. Şi nu numai că El ascultă, dar El aşteaptă ca să venim la El că să-I adresăm tot felul de rugăciuni şi cereri, după nevoile pe care le avem. Caracterizează rugăciunea viaţa noastră de credincios ?  La Ghetsimani ucenicii dormeau în loc să vegheze şi să se roage cu Domnul. Şi venind la ei, le spune: „Ce, un ceas n-aţi putut să vegheaţi împreună cu Mine ?" Decîte ori ar putea să ne reproşeze şi nouă acelaşi lucru! Un ceas, ce este aceasta în faţa suferinţelor omenirii şi a durerii şi nenorocirilor ei profunde? Şi totuşi cu greu punem deoparte o oră pentru El! Ne este mult mai uşor să participăm la vreo activitate care, chiar dacă nu este vino

Trăiește către Dumnezeu

  30 iulie Matei 17: 2 „Și a fost transfigurat înaintea lor; și fața lui strălucea ca soarele, iar hainele lui erau albe ca lumina”. MATTEU 17: 1-8, MARC 9: 1-8, LUC 9: 28-36 Este interesant să comparăm transfigurarea lui Isus cu cea a lui Moise. Fața lui Isus strălucea ca soarele și veșmântul Său era alb ca lumina. Acest lucru a depășit cu siguranță ceea ce a trăit Moise și, totuși, fața lui Isus nu a continuat să strălucească când a coborât de pe munte, așa cum a făcut fața lui Moise. Fața lui Moise reflecta slava lui Dumnezeu, dar Isus era slava lui Dumnezeu (Ioan 1:14; Evrei 1: 3). Moise și-a pus un văl peste față pentru a ascunde slava lui Dumnezeu (Exod 34: 29-35), astfel încât oamenii să nu se teamă să se apropie de el. Corpul lui Isus a fost vălul Său care a ascuns adevărata Sa slavă înăuntru. În timpul transfigurării Sale, El a tras înapoi vălul cărnii Sale și pur și simplu am surprins gloria Sa pe care a avut-o cu Tatăl înainte ca lumea să fie (Ioan 17: 5). La moartea lui Isu

Şi oricine va da de băut numai un pahar cu apă rece …

 30 Iulie Şi oricine va da de băut numai un pahar cu apă rece … adevărat vă spun că nu -şi va pierde răsplata. (Matei 10:42) Ce să fac? Cred că voi trece prin această lume doar o dată. De aceea orice lucrare bună, orice bunătate, sau orice slujire pe care pot s-o ofer unui om sau unui animal, am s-o ofer acum. N-am să neglijez şi n-am să întârzii să fac aceasta, pentru că nu voi mai trece pe acest drum. o veche zicătoare a unui Quaker (membru al comunităţii „Societatea Prietenilor“, înfiinţată în 1650 de George Fox) Nu lucrul pe care-l faci, dragule, Ci lucrul pe care-l laşi nefăc ut, Acela îţi dă dureri amare de inimă La apusul soarelui; Cuvântul bun pe care nu l- ai spus, Scrisoarea pe care nu ai scris- o , Floarea pe care puteai s- o trimiţi, dragule, Sunt umbrele care te bântuie noaptea. Piatra pe care puteai s- o ridici Din ca lea fratelui tău, Sfatul sincer, din inimă Pe care, fiind prea grăbit, nu l- ai spus; Atingerea tandră a mâinii, dragule, Tonul blând şi fermecător, Pentru

30 IULIE

  Ioan 14:2 „în casa Tatălui Meu sînt multe locuinţe... Eu Mă duc să vă pregătesc un loc."  Locul pe care S;a dus Domnul Isus să ni-L pregătească este locul pe care L-a avut şi îl are ca Fiu. El S-a dus deci acasă la El să ne pregătească acel loc. Ce binecuvîntare nespusă ! Să ne gîndim cum poate să arate o casă care este potrivită cu dorinţa inimii Lui. Apoi spune: „Voi veni din nou şi vă voi lua la Mine însumi, ca acolo unde sînt Eu să fiţi şi voi." Nu vă voi chema sus, ci „Eu voi veni." Ce iubire mişcătoare care ar trebui să ne umilească!  Deşi El acum S-a aşezat pe tronul Tatălui Său, îl va lăsa pentru puţin, ca să vină personal să ne ia şi să ne ducă chiar în casa Tatălui. Dragostea Lui pentru noi este atît de adîncă, încît El nu este satisfăcut dacă nu vine El însuşi ca să ne ia. El nu va trimite după noi pe vreunul din arhanghelii din cer, ci venirea Lui personală ca să ne iasă înainte, este expresia cea mai duioasă a dragostei adorabilului nostru Mîntuitor.  Şi f

Dreptatea dreaptă

  29 iulie Luca 16:15 'Și le-a zis: Voi sunteți cei care vă îndreptățiți înaintea oamenilor; dar Dumnezeu cunoaște inimile voastre; căci ceea ce este foarte apreciat printre oameni este urâciune înaintea lui Dumnezeu. LUCA 16: 14-15 Justificarea nu este ceva de câștigat, ci un cadou de primit. Căutarea de a câștiga mântuirea este singurul păcat care va împiedica salvarea unei persoane, deoarece nu vă puteți supune neprihănirii lui Dumnezeu care vine ca dar prin credință, atâta timp cât căutați să vă stabiliți propria neprihănire. Majoritatea oamenilor nu știu că există două tipuri de dreptate. Doar un singur tip de dreptate este acceptat de Dumnezeu. Există neprihănirea noastră, care este conformitatea noastră cu cerințele legii. Aceasta este o neprihănire imperfectă, deoarece natura umană este imperfectă și incapabilă să îndeplinească legea. Și există neprihănirea lui Dumnezeu, care vine doar ca dar și este primită prin credință. Neprihănirea lui Dumnezeu este perfectă. Neprihănir

Ai ajuns tu până la cămările …

 29 Iulie Ai ajuns tu până la cămările … pe care le păstrez pentru vremurile de strâmtorare? (Iov 38:22 - 23) Încercările noastre sunt mari oportunităţi, dar mult prea des noi le vedem pur şi simplu ca nişte mari obstacole. Dacă am recunoaşte în fiecare situaţie dificilă ceva ales de Dumnezeu ca să ne dovedească dragostea Lui pentru noi, fiecare obstacol ar deveni atunci un loc de adăpost şi de odihnă, şi o demonstraţie faţă de alţii a puterii Lui inexprimabile. Dacă am căuta semnele lucrării Lui glorioase, atunci fiecare nor ar deveni în adevăr un  curcubeu, şi fiecare trecătoare prin munţii de dificultăţi va deveni o cale de ascensiune, de transformare şi de glorificare. Dacă ne-am uita la trecutul nostru, mulţi dintre noi am realiza că momentele în care am îndurat cel mai mare stres şi am simţit că toate căile noastre sunt blocate au fost momentele în care Tatăl nostru ceresc a ales să facă cele mai bune lucruri pentru noi şi să ne dea cele mai mari binecuvântări ale Sale. Cele mai

29 IULIE

  Romani 1:16 „Căci mie nu mi-e ruşine de Evanghelie, fiindcă ea este puterea lui Dumnezeu pentru mîntuirea fiecăruia care crede." Nişte misionari creştini s-au dus să vestească Evanghelia în Groenlanda, unde locuitorii erau tare sălbatici şi înapoiaţi. 'Ei au început să înveţe pe groenlandezi lucrurile de căpătenie ale credinţei, începînd cu cunoaşterea despre Dumnezeu. Dar ei nu înţelegeau şi de la o vreme s-au hotărît să omoare pe misionari. Cîţiva din ei au năvălit în casa unuia dintre misionari pe care l-au găsit scriind o carte. - „Ce este asta ?" a întrebat şeful lor. - „O carte" răspunse misionarul. - „Ce este aia „carte" ? întrebă din nou căpătenia lor. - „Carte este un lucru care vorbeşte". - „Ia fă-o să vorbească". Atunci misionarul a început să citească de la Matei, capitolele 26 şi 27 pe care tocmai le isprăvise de tradus în limba groenlandeză. Cele citite, despre răstignirea Domnului Isus, i-au zdrobit inima căpeteniei groenlandeze, care

Binecuvântat să fii o binecuvântare

  28 iulie Luca 16: 1 „Și a zis și ucenicilor săi:„ Era un om bogat, care avea un ispravnic; și același lucru i-a fost acuzat că și-a irosit bunurile. ' LUCA 16: 1-18 Îngrijitorul nedrept era râvnitor. El nu fusese fidel stăpânului său sau datornicilor stăpânului său. Își irosise bunurile stăpânului asupra sa. Când a fost aflat, natura sa de auto-servire a luat în considerare opțiunile și a decis că trebuie să existe o schimbare. A decis să folosească banii domnului său pentru a-și face prieteni, astfel încât atunci când va fi concediat să aibă pe cineva care să-l ajute. Stăpânul său era aparent suficient de bogat încât nu se ofensa de reducerea datoriilor către el de către steward, ci mai degrabă îl lăuda pe steward. Nu și-a lăudat căile necinstite, dar lăuda faptul că a folosit în cele din urmă banii domnului său pentru a planifica viitorul în loc să-i irosească pe el însuși. Deși administratorul a fost motivat de ceea ce avea să câștige în cele din urmă, a existat prudență în ac

Domnul umblă în furtună şi în vârtej.

 28 Iulie Domnul umblă în furtună şi în vârtej. (Naum 1:3) Îmi amintesc când eram tânăr că mergeam la şcoală în vecinătatea Muntelui Fericirilor. Într-o zi stăteam pe coasta muntelui şi priveam o furtună care trecea prin vale. Cerul era întunecat şi tunetul începuse să zguduie pământul. Părea că întreaga privelişte plină de viaţă fusese complet schimbată, şi frumuseţea ei dispăruse pentru totdeauna. Dar furtuna a trecut repede şi curând a ieşit din vale. Dacă aş fi stat în acelaşi loc în ziua următoare şi aş fi spus: „Unde este furtuna aceea puternică şi tot întunericul ei teribil?“ iarba ar fi spus: „O parte din ea este în mine“. Frumoasa margaretă ar fi spus: „O parte din ea este în mine“. Şi toate celelalte flori, şi fructe, şi tot ce creşte din pământ ar fi spus: „O parte din furtună a produs strălucire în mine“. L-ai rugat vreodată pe Domnul să te facă asemenea Lui? Ai dorit vreodată roada Duhului şi te-ai rugat pentru bunătate, blândeţe şi dragoste? Dacă da, atunci să nu te temi

28 IULIE

 Romani 5:5 „însă nădejdea aceasta nu înşală." Pentru cei ce au această nădejde, este totdeauna o uşă deschisă către orice dorinţă bună şi chiar „împotriva oricărei nădejdi" (Romani 4:18), este un drum croit în ciuda greutăţilor, un viitor asigurat cu toate sfidările vrăjmaşului. Nădejdea aceasta este expresia puterii învierii, este izvorîtă din ea şi vine din cer.  Este o plantă care încolţeşte într-un sol anumit şi într-un climat anumit: climatul împrejurărilor potrivnice şi solul greutăţilor de tot felul şi al luptelor care nu vor înceta pînă la plecarea noastră de aici. Nădejdea care nu înşală supravieţuieşte cînd totul se năruie. Ea îşi adînceste rădăcinile în terenul solid al crucii fără de care nici credinţa nici nădejdea n-ar exista.  Orice se întîmplă în lume şi în viaţă, acela care are această nădejde ştie că Dumnezeu este credincios şi că totul lucrează spre binele său. El este izbăvit de vederi mărginite, de scopuri egoiste, şi de iubirea de sine. Cunoaştem noi ac

Toate motivele greșite

27 iulie Luca 15:28 „Și s-a mâniat și nu a vrut să intre; de ​​aceea a ieșit tatăl său și l-a rugat”. LUCA 15: 25-28 Dacă acest fiu mai mare și-ar fi considerat fratele, s-ar fi bucurat de întoarcerea sa, așa cum a făcut tatăl său. Mai degrabă, era total egocentric (asta este mândria) și a devenit furios. Aceasta ilustrează Proverbele 13:10; „numai mândria vine în dispută”. Cum îi putem stima pe ceilalți mai bine decât pe noi înșine când, în adevăr, credem cu adevărat că suntem mai buni decât alții? Unii oameni sunt sportivi mai buni decât alții. Unii sunt oameni de afaceri mai buni decât alții. Unii sunt vorbitori mai buni decât alții și așa mai departe. În primul rând, trebuie să recunoaștem că realizările noastre nu ne fac mai buni decât alții. Există o diferență între ceea ce facem și cine suntem. Performanța mai bună nu face o persoană mai bună. Caracterul unei persoane poate fi extrem de dorit, chiar dacă performanța sa este bună. Un exemplu clasic în acest sens îl găsim în faris

Puneţi-Mă la încercare

 27 Iulie Puneţi-Mă la încercare … şi veţi vedea dacă nu vă voi deschide zăgazurile cerurilor şi dacă nu voi turna peste voi belşug de binecuvântare. (Maleahi 3:10) Iată ce spune Dumnezeu în acest verset: „Copilul Meu iubit, Eu mai am zăgazuri în ceruri, şi ele sunt încă în stare de funcţionare. Încuietorile se deschid la fel de uşor ca înainte, şi balamalele n-au ruginit. De fapt, Eu mai degrabă le-aş deschide larg ca să revărs binecuvântările, decât să le ţin închise. Le-am deschis pentru Moise, şi marea s-a despicat. Le-am deschis pentru Iosua, şi râul Iordan s-a oprit. Le-am deschis pentru Ghedeon, şi armatele vrăjmaşului au fugit. Şi le voi deschide pentru tine – dacă doar Mă vei lăsa. „În partea dinspre Mine a zăgazurilor, cerul este aceeaşi vistierie bogată ca întotdeauna. Fântânile şi râurile încă se revarsă, şi camerele comorilor încă mai gem de daruri. Nevoia nu este de partea Mea, ci de a ta. Aştept să Mă pui la încercare. Dar mai întâi trebuie să îndeplineşti condiţia pe ca

27 IULIE

  Matei 18:19 „Vă spun iarăşi, că, dacă doi dintre voi se învoiesc pe pămînt să ceară un lucru oarecare, le va fi dat de Tatăl meu care este în ceruri."  Dacă doi, numai doi ! Totuşi ei erau doisprezece care înconjurau şi urmau pe Domnul lor. Şi cu o altă ocazie, El a trimis să propovăduiască şaptezeci. Şi era numeroasă mulţimea acelora care se numeau ucenicii Săi. Dar evanghelistul Matei, dezvăluie tragedia respingerii Lui de către oameni şi trădarea a lor Săi, pentru interese personale. Domnul ştia cît valorează ucenicii Lui dragi. El cunoştea atunci, ca şi acum, ambiţiile lor, slăbiciunile lor, greutatea de a se înţelege între ei. El ştia de ce vorbea de „doi". Dar pentru împlinirea planurilor Lui,  El avea nevoie de aceşti doi care să fie de acord, să se învoiască. Deci, El precizează că doi credincioşi, cu adevărat de acord şi într-o legătură neumbrită cu Tatăl ceresc, pot declanşa în lumea aceasta intervenţia Lui puternică în orice situaţie. Aceşti doi, care se învoiesc

Iubirea Tatalui

 26 iulie Luca 15:20 Și s-a sculat și a venit la tatăl său. Dar când era încă departe, tatăl său l-a văzut și a avut compasiune, a fugit și a căzut pe gâtul său și l-a sărutat. LUCA 15:20 Pentru ca tatăl acestui băiat să-l fi văzut „departe” ar însemna că Tatăl așteptase cu nerăbdare întoarcerea fiului său. Cu siguranță, în aplicarea spirituală a acestei pilde, Tatăl nostru Ceresc tânjește să curățească și să-l primească pe păcătos, dacă doar se va pocăi și va veni la El pentru iertare. Isus folosea această parabolă pentru a-i mustra pe farisei pentru atitudinea lor aspră, neprihănită de sine și neiertătoare față de păcătoși. Fratele mai mare din această pildă simboliza fariseii. La fel ca acest frate, fariseii nu trăiseră o viață exterioară de răzvrătire și credeau că alții care nu se ridicau la standardele lor erau cu siguranță urâți de Dumnezeu. Dar „Dumnezeu a iubit atât de mult lumea” și „Hristos Isus a venit pe lume pentru a salva pe păcătoși”. Așa cum acest frate mai mare era eg

Căci noi, prin Duhul, aşteptăm prin credinţă nădejdea neprihănirii

 26 Iulie Căci noi, prin Duhul, aşteptăm prin credinţă nădejdea neprihănirii. (Galateni 5:5) Sunt momente când totul pare foarte întunecat pentru mine – atât de întunecat că trebuie să aştept înainte să pot spera. A aştepta cu speranţă este foarte greu, dar adevărata răbdare este exprimată când trebuie să aşteptăm chiar speranţa. Când nu vedem nici un semn de succes, dar totuşi refuzăm să disperăm, când nu vedem nimic decât întunericul nopţii prin fereastra noastră, dar ţinem totuşi obloanele deschise pentru că stelele pot apărea pe cer, şi când avem un gol în inimă, dar totuşi nu îngăduim să fie umplut decât cu tot ce are mai bun Dumnezeu pentru noi – acesta este cel mai minunat fel de răbdare din univers. Este istoria lui Iov în mijlocul furtunii, a lui Avraam în drum spre Moria, a lui Moise în deşertul Madianului, şi a Fiului Omului în grădina Ghetsimani. Şi nu există răbdare mai puternică decât aceea care rabdă pentru că Îl vede „pe Cel ce este nevăzut“ (Evrei 11:27). Este acel fel

26 IULIE

  Efeseni 1:4,5 „El ne-a ales mai înainte de întemeierea lumii ca să fim sfinţi... ne-a predestinat ca să fim înfiaţi prin Isus Hristos."  Aceste două cuvinte „ales mai dinainte" şi „predestinat", au în substanţa lor acelaşi înţeles, fiind folosite în Biblie în mod alternativ. Ele împreună constituiesc unul din cele mai dificile subiecte din toată Scriptura pe care vom căuta cu multă grijă să le examinăm cu ajutorul Duhului Sflnt care le-a dictat. Dumnezeu cunoaşte toate lucrurile mai dinainte şi fiind Suveran în toate acţiunile Sale, a făcut „din veşnicie" un plan cu privire la noi. Cuvîntul de alegere se referă deci la suverana Sa alegere a anumitor persoane pentru a le mîntui......De la început, Dumnezeu v-a ales pentru mîntuire în sfinţirea Duhului şi credinţa adevărului" (2 Tesaloniceni 2:13). „Aleşi după cunoştinţa mai dinainte a lui Dumnezeu." (1 Petru 1:2).  Predestinare se referă la hotărîrea lui Dumnezeu ca, aceia pe care i-a ales să fie mintuiţi

Roadele Duhului

Imagine
  În cartea Galatenilor, apostolul Pavel întocmește o listă nefiltrată, precisă și realistă a numeroaselor emoții și gânduri negative cu care ne luptăm zilnic: impuritate, furie, gelozie, invidie, ranchiună, milă, rușine, nesiguranță, mândrie , egocentricitatea, înșelăciunea, lenea, disperarea, ura, răutatea, ipocrizia etc. Vedem clar cum natura noastră se manifestă prin imoralitate și idolatrie. „Acum lucrurile cărnii sunt evidente: imoralitatea sexuală, impuritatea, senzualitatea, idolatria, vrăjitoria, vrăjmășia, certurile, gelozia, atacurile de furie, rivalitățile, disensiunile, diviziunile, invidia, beția, orgiile și lucruri de genul acesta.  Vă avertizez, așa cum v-am avertizat anterior, că cei care fac astfel de lucruri nu vor moșteni împărăția lui Dumnezeu ”(Galateni 5: 19-21, ESV) Înțelegeți că cuvintele apostolului Pavel erau radical incorecte din punct de vedere politic în ochii și urechile legalistilor religioși din vremea sa care pretindeau ipocrit că trăiesc mai presus de

Pocainta

 25 iulie Luca 15:18 „Mă voi ridica și mă voi duce la tatăl meu și îi voi spune: Tată, am păcătuit împotriva cerului și înaintea ta”. LUCA 15: 18-19 Acesta este un bun exemplu de pocăință adevărată. Acest fiu nu și-a pretins nici o bunătate sau a încercat să-și justifice acțiunile, dar s-a smerit și a apelat la mila tatălui său. La fel, nu ne putem apropia de Dumnezeu în neprihănirea de sine, ci trebuie să ne smerim, să ne punem toată credința într-un Mântuitor și să ne întoarcem de la căile noastre rele (2 Cr. 7:14). Aceasta este adevărata pocăință. Pocăința este o parte necesară a mântuirii. Pocăința poate include întristarea dumnezeiască, dar întristarea nu include întotdeauna pocăința. Pocăința este pur și simplu o schimbare de minte însoțită de acțiuni corespunzătoare. Există un tip evlavios de întristare și un tip nelegiuit de întristare. Întristarea dumnezeiască duce la pocăință. Durerea necredincioasă sau durerea acestei lumi doar omoară. Cultura noastră a respins toate emoțiil

Ce fac Eu, tu nu pricepi acum, dar vei pricepe după aceea.

 25 Iulie Ce fac Eu, tu nu pricepi acum, dar vei pricepe după aceea. (Ioan 13:7) În viaţa aceasta, noi avem o viziune incompletă a metodelor lui Dumnezeu, văzând planul Lui terminat doar pe jumătate şi insuficient dezvoltat. Dar dacă stăm în magnificul Templu al eternităţii, vom avea o perspectivă corectă şi vom vedea că toate se potrivesc atât de frumos! Imaginează-ţi că mergi în munţii Libanului în timpul domniei marelui împărat al lui Israel, Solomon. Poţi să vezi cedrul acela măreţ? El este mândria tuturor celorlalţi copaci şi s-a luptat mulţi ani cu vânturile reci din nord! Soarelui verii i-a plăcut să zâmbească peste el, în timp ce noaptea făcea ca pe frunzele lui catifelate să strălucească picăturile de rouă. Păsările şi-au făcut cuiburi în ramurile lui, şi călătorii obosiţi şi păstorii rătăciţi se odihneau la umbra lui, adăpostindu-se de căldura amiezii sau de furtunile puternice. Şi deodată realizăm că acest bătrân locuitor al pădurii a fost sortit să cadă victimă securii pădu

25 IULIE

  Romani 1:1 I „Pavel, rob al lui Isus Hristos."  Iată un cuvînt care se pare că şi astăzi ca întodeauna are un sens negativ şi urît, deşi el are două înţelesuri total deosebite. Cuvîntul de rob implică neapărat şi noţiunea de stăpîn şi din pricina aceasta poate avea fie un înţeles pozitiv, bun, fie unul negativ, rău. De la prima pînă la ultima carte a Bibliei întîlnim acest cuvînt în ambele aspecte. Robul Meu Avraam, robul Meu Moise, robul Tău David, robii Mei proorocii, ROBUL MEU pe care-1 sprijinesc, (Domnul Isus) şi multe alte locuri, în adevăr, este mai mult decît pozitiv de a fi robul lui Dumnezeu, de a avea un Stăpîn atît de măreţ şi bun şi de a-I sluji cu cinste.  Dar Scriptura ne vorbeşte şi de robi netrebnici, de robi care au ştiut voia stăpînului lor şi n-au făcut-o (Luca 12-47). Vai de soarta lor ! Versetul de care ne ocupăm azi vorbeşte de înalta stare de a fi robi ai Domnului Isus Hristos. S-ar părea un paradox şi totuşi este cu adevărat minunat, o cinste o favoare d

Pacate si binecuvantari

  Două tipuri de păcate și două tipuri de binecuvântări Două tipuri de păcate Primele păcate pe care le-a comis ființa umană sunt menționate în Biblie în Geneza 3 și 4. Cei care au păcătuit au fost imediat judecați de Dumnezeu. Dar Dumnezeu îl judecă pe Adam într-un mod diferit de Cain. Dumnezeu nu i-a blestemat pe Adam și Eva (Geneza 3) după ce au păcătuit. El doar a blestemat pământul. Dar în Geneza 4, după ce Cain a păcătuit, Dumnezeu l-a blestemat imediat. Aici este prima dată când citim că Dumnezeu a blestemat un om. De ce este această diferență? Care a fost diferența dintre păcatul lui Adam și cel al lui Cain? Când Adam a păcătuit și-a făcut rău singur. Dar când Cain a păcătuit a rănit o altă ființă omenească. Sunt păcate pe care le comitem și ne rănesc pe noi. Dar sunt păcate pe care le comitem și îi rănesc și pe ceilalți. Dumnezeu ia în serios păcatele care-i rănesc pe ceilalți. Dacă fumezi, bei, consumi droguri, ai obiceiuri sau gânduri rele sau ai amârăciune și mânie în inimă

In desertul arab

Imagine
  Dacă încerc să-i fac pe plac omului, pur și simplu nu pot fi slujitor al lui Hristos.  Dacă inima mea este motivată de aprobarea altora, loialitățile mele vor fi împărțite, iar forța motrice din spatele acțiunilor mele va fi confundată.  Mă voi strădui mereu să-i fac pe plac altcuiva decât Iisus. La câțiva ani după ce apostolul Pavel s-a convertit, a mers la biserica din Ierusalim pentru a încerca să se alăture ucenicilor de acolo, „dar toți se temeau de el și nu credeau că este discipol”   (Fapte 9:26, NKJV).   Apostolii știau cu toții reputația notorie a lui Pavel ca persecutor.  „Eram necunoscut față de bisericile din Iudeea care erau în Hristos.  Dar ei auzeau doar: „Cel care ne-a persecutat anterior propovăduiește credința pe care a încercat odată să o distrugă”   (Galateni 1: 22-23). Barnaba i-a ajutat pe apostoli să-și depășească frica de Pavel și poate că ar fi fost foarte tentant pentru Pavel să se stabilească ca un tip de celebritate convertită, dar el a decis să parcurgă p

Cuvântul lui Dumnezeu

24 iulie Luca 15:17 „Și când a venit în sinea lui, a zis: Câți servitori ai tatălui meu au pâine suficientă și de gătit, iar eu mor de foame!” LUCA 15: 11-17 Cuvântul lui Dumnezeu arată clar că plata păcatului este moartea (Rom. 6:23). Romani 1: 18-20 dezvăluie că chiar și cei care nu cunosc Cuvântul lui Dumnezeu au o cunoaștere intuitivă a binelui și răului și a judecății lui Dumnezeu împotriva păcatului. Prin urmare, pentru ca oricine să trăiască în păcat, așa cum este descris de acest fiu risipitor, trebuie să fie înșelați. Exact ceea ce spune Biblia este cazul din 2 Corinteni 4: 4. Când Iisus a spus: „El a venit în sinea lui”, se referea la înșelarea înlăturată și la deschiderea ochilor spirituali ai fiului. La fel ca această poveste a risipitorului, tragedia îi aduce adesea pe oameni din înșelăciune și înapoi în simțuri. Nu este faptul că Dumnezeu trimite tragedia. Dumnezeu a vorbit prin profetul Ieremia: „Calea Ta și faptele tale ți-au adus aceste lucruri” (Ier. 4:18). Cu toate a

Au cântat laudele Lui.

 24 Iulie Atunci ei au crezut în cuvintele Lui şi au cântat laudele Lui. Dar au uitat curând lucrările Lui şi n - au aşteptat împlinirea planurilor Lui. Ci i- a apucat pofta în pustie şi au ispitit pe Dumnezeu în pustietate. El le- a dat ce cereau; dar a trimis o molimă printre ei. (Psalmul 106:12 - 15) În Evrei 11:27, citim că Moise „a rămas neclintit, ca şi cum ar fi văzut pe Cel ce este nevăzut“. Însă în pasajul de mai sus, exact opusul era valabil pentru copiii lui Israel. Ei rămâneau neclintiţi numai când împrejurările lor erau favorabile, pentru că erau influenţaţi în primul rând de orice făcea apel la simţurile lor, în loc să se încreadă în Dumnezeul invizibil şi etern. Chiar şi astăzi avem oameni care trăiesc o viaţă creştină inconsecventă pentru că au devenit preocupaţi cu lucruri exterioare. De aceea ei se concentrează asupra împrejurărilor lor în loc să se concentreze asupra lui Dumnezeu. Şi Dumnezeu doreşte ca noi să creştem în capacitatea noastră de a-L vedea în orice lucr

24 IULIE

  Ioan 20:19 „în seara aceleaşi zile, cea dintîi a săptămînii, pe cînd uşile locului unde erau adunaţi ucenicii erau încuiate de frica Iudeilor, a venit Isus, a stat în mijlocul lor şi le-a zis: „Pace vouă”  Ucenicii aveau în urma lor toată groaza Golgotei şi sufereau de un gol şi un zbucium cauzat de absenţa învăţătorului lor care le-a fost smuls de mîini josnice. În urechile lor încă mai răsuna strigătul tulburător: „Dumnezeul meu, Dumnezeul meu, pentru ce m-ai părăsit ?" Cu toată mărturia femeilor şi a ucenicilor din Emaus, ei erau pradă lacrimilor, necredinţei, deznădejdii, a luptelor din lăuntru şi din afară. Cît priveşte viitorul, nici nu îndrăzneau să se gîndească la el, căci împietrirea inimii lor îi împiedeca încă să înţeleagă Scripturile. Dar iată, cu toate uşile închise, Domnul Isus se prezintă de odată în mijlocul lor şi le spune: „Pace vouă !" Oh, cîtă nevoie avem şi noi să auzim astăzi aceste cuvinte mîngîietoare: PACE VOUĂ !  Acesta este pentru ei şi pentru no