27 IULIE

  Matei 18:19 „Vă spun iarăşi, că, dacă doi dintre voi se învoiesc pe pămînt să ceară un lucru oarecare, le va fi dat de Tatăl meu care este în ceruri." 

Dacă doi, numai doi ! Totuşi ei erau doisprezece care înconjurau şi urmau pe Domnul lor. Şi cu o altă ocazie, El a trimis să propovăduiască şaptezeci. Şi era numeroasă mulţimea acelora care se numeau ucenicii Săi. Dar evanghelistul Matei, dezvăluie tragedia respingerii Lui de către oameni şi trădarea a lor Săi, pentru interese personale. Domnul ştia cît valorează ucenicii Lui dragi. El cunoştea atunci, ca şi acum, ambiţiile lor, slăbiciunile lor, greutatea de a se înţelege între ei. El ştia de ce vorbea de „doi". Dar pentru împlinirea planurilor Lui,

 El avea nevoie de aceşti doi care să fie de acord, să se învoiască. Deci, El precizează că doi credincioşi, cu adevărat de acord şi într-o legătură neumbrită cu Tatăl ceresc, pot declanşa în lumea aceasta intervenţia Lui puternică în orice situaţie. Aceşti doi, care se învoiesc, nu se separă în rugăciune pentru interese egoiste sau de un interes personal. Nu, ci este vorba de două inimi în care Dumnezeu a pus gîndul Său, interesul Său, şi în care El a pus o sarcină care trebuie dusă la capăt. Această învoire pune deoparte orice lucru personal care nu urmăreşte slava Lui. Este vorba deci de Dumnezeu, de lucrarea Lui în lume, de cinstea Lui printre ai Săi.

 Numai interesele veşnice, dumnezeieşti, îi insuflă. Este vrednic de observat că Domnul Isus spune cuvintele acestea în mijlocul unei discuţii, şi aceasta nu întîmplător, discuţie din care trei gînduri de seamă ies în evidenţă. 

1) Iertarea fratelui care ţi-a greşit dacă te ascultă cînd l-ai mustrat şi aici Domnul Isus implică şi Biserica, ea fiind mediatorul între fraţi. Hotărîrea Bisericii însă, nu afectează relaţia unui suflet cu Dumnezeu ci este numai o acţiune administrativă în disciplină. 

2) Prezenţa cu adevărat a Domnului Isus în mijlocul a doi sau trei adunaţi în numele Lui şi numai această prezenţă dă autoritatea Bisericii de a lega sau deslega un lucru pe pămînt. În greceşte, ca şi în englezeşte, verbul „a se aduna" este legat de adverbul „împreună" şi aceasta nu este un pleonasm, ci o întărire a faptului că cei ce se adună să nu fie numai cu trupul, ci şi cu inima. Oare aşa este ? 

3) Consecinţa teribilă a duhului de neiertare. (versetul 35) Să ne amintim de pilda pe care a dat-o Domnul Isus despre cei doi datornici. Unul din ei avea un duh de neiertare şi nerecunoştinţa. Rezultatul acestui duh de neiertare, nu numai că împiedică hotărît răspunsul lui Dumnezeu la rugăciune, dar atrage după sine consecinţe teribile