30 IULIE

  Ioan 14:2 „în casa Tatălui Meu sînt multe locuinţe... Eu Mă duc să vă pregătesc un loc." 

Locul pe care S;a dus Domnul Isus să ni-L pregătească este locul pe care L-a avut şi îl are ca Fiu. El S-a dus deci acasă la El să ne pregătească acel loc. Ce binecuvîntare nespusă ! Să ne gîndim cum poate să arate o casă care este potrivită cu dorinţa inimii Lui. Apoi spune: „Voi veni din nou şi vă voi lua la Mine însumi, ca acolo unde sînt Eu să fiţi şi voi." Nu vă voi chema sus, ci „Eu voi veni." Ce iubire mişcătoare care ar trebui să ne umilească!

 Deşi El acum S-a aşezat pe tronul Tatălui Său, îl va lăsa pentru puţin, ca să vină personal să ne ia şi să ne ducă chiar în casa Tatălui. Dragostea Lui pentru noi este atît de adîncă, încît El nu este satisfăcut dacă nu vine El însuşi ca să ne ia. El nu va trimite după noi pe vreunul din arhanghelii din cer, ci venirea Lui personală ca să ne iasă înainte, este expresia cea mai duioasă a dragostei adorabilului nostru Mîntuitor. 

Şi faptul acesta ne arată, în chipul cel mai strălucitor, interesul pe care îl are pentru preiubiţii Lui. De aceea inima noastră este şi mai mult atrasă spre El. Fără-ndoială, este o binecuvîntare nespusă pentru noi, căci prin aceasta El arată în faţa întregului Univers, cît de mult ne preţuieşte. Este cea mai mare revelaţie. Aceasta este sigura nădejde a Bisericii că El va veni din nou ca să ne ia cu El, fiind dezbrăcaţi de trupul acesta şi îmbrăcaţi cu trup slăvit asemănător Lui căci „vom fi ca El pentru că îl vom vedea aşa cum este.’’ Adevărul acesta nu trebuie numai să fie păstrat cu toată credinţa, dar el este esenţial pentru viaţa de fiecare zi a celui credincios. 

Dacă îl aştept pe Domnul Isus, cu acel dor fierbinte, n-am să doresc să fiu într-un loc sau într-o stare care nu I-ar place Lui. Eu deci trebuie să resping tot ce nu i-ar place Lui sau L-ar dezonora pe Domnul meu. Noi aşteptăm pe Acela care ne doreşte şi care a făcut totul ca să ne poată avea cu El pentru toată veşnicia. Aceasta este dorinţa inimii Lui. Nu casa splendidă pe care ne-a pregătit-o acolo sus, nu frumuseţea şi fericirea, pe care nici cea mai iscusită limbă omenească nu le poate descrie, ci Persoana însăşi a Domnului nostru Isus Hristos şi prezenţa noastră veşnică împreună cu El, iată fericita noastră nădejde. Cum ar trebui să fie viaţa noastră aici pe pămînt, dacă am privi-o în lumina acestei stări glorioase care ne aşteaptă ! Trebuie ca gîndurile şi inimile noastre să fie acolo unde este Domnul, Fratele şi Prietenul nostru. Hristos răstignit şi Hristos nădejdea noastră sînt cele două centre în jurul cărora trebuie să graviteze întreaga noastră viaţă. Fie ca nădejdea noastră fericită să ne deslipească inima de pămînt şi să ne-o lipească de cer, de Tine Doamne Isuse !