I- a povăţuit cu mâini pricepute

 31 Iulie

I- a povăţuit cu mâini pricepute. (Psalmul 78:72)

Când nu eşti sigur încotro s-o iei, supune toată judecata ta Duhului lui Dumnezeu,

rugându-L să închidă toate uşile în afară de cea bună. Dar între timp mergi înainte şi

consideră absenţa unei indicaţii directe de la Dumnezeu ca o confirmare a voii Lui că eşti

pe calea Lui. Şi în timp ce-ţi continui drumul, vei vedea că El a mers înaintea ta, încuind

uşile pe care altfel ai fi fost tentat să intri. Şi totuşi, poţi să fii sigur că undeva dincolo de

uşile încuiate este una pe care El a lăsat-o descuiată. Şi când o vei deschide şi vei intra pe

ea, te vei trezi faţă-n faţă cu un cot al râului de oportunităţi – unul mai lat şi mai adânc

decât tot ce ţi-ai putut închipui vreodată, chiar şi în cele mai îndrăzneţe vise ale tale. Aşa

că întinde pânzele şi mergi pe el, pentru că se varsă în mare.

Dumnezeu ne conduce deseori prin împrejurările noastre. La un moment dat, drumul

nostru poate fi complet blocat, dar apoi dintr-odată are loc un incident aparent banal, care

nu înseamnă nimic pentru alţii, dar care vorbeşte foarte mult ochilor ageri ai credinţei. Şi

uneori aceste evenimente se repetă în diverse feluri ca răspuns la rugăciunile noastre. Cu

siguranţă ele nu sunt roade întâmplătoare ale hazardului, ci sunt rezultatul lucrării lui

Dumnezeu care ne deschide calea pe care trebuie să umblăm, dirijând împrejurările

noastre. Şi ele încep să se înmulţească pe măsură ce înaintăm spre ţinta noastră, aşa cum

luminile unui oraş par să crească pe măsură ce înaintăm cu viteză spre el, atunci când

călătorim noaptea.

 F. B. Meyer

Dacă mergi la Dumnezeu pentru călăuzire, El te va călăuzi. Dar nu te aştepta să te

consoleze arătându-ţi lista planurilor Lui cu tine, când tu nu te-ai încrezut sau te-ai

încrezut doar pe jumătate în El. Ce va face El, dacă te vei încrede în El şi vei merge vesel

înainte când El îţi arată drumul? Te va călăuzi tot mai departe.

 Horace Bushnell

Când barca mea fragilă pluteşte pe marea bătută de furtună,

Valuri mari izbesc în ea, când suflă vântul de nord;

Adânc în întuneric stau ascunse stânci şi recifuri ameninţătoare;

Dar toate acestea, şi mai multe, Pilotul meu le ştie.

Uneori când cade întunericul, şi orice lumină a dispărut,

Mă întreb spre ce port se îndreaptă barca mea fragilă ;

Deşi noaptea poate fi lungă, şi toate orele mele fără odihnă,

Ţinta mea îndepărtată, sunt sigur, Pilotul meu o ştie.

 Thomas Curtis Clark