ÎNSĂRCINARE DIVINĂ


 

„… i-a trimis să propovăduiască…” Luca 9:2.

 

Apostolii nu sunt singurele persoane cărora Cristos le dă aceeași însărcinare. El vrea ca fiecare om pe care-l mântuie să meargă și să vestească Evanghelia altora. Tinerii creștini pot vesti Evanghelia trăind o viața plăcută și frumoasă acasă, la școală, între tovarășii lor. Trăirea frumoasă este cea mai elocventă formă de predicare. Există o istorioară despre cineva care a devenit creștin. Când a fost întrebat la a cui predicare fusese convertit, a răspuns: „La predicarea nimănui, ci prin trăirea mătușii Maria.” Fiecare ar trebui să predice printr-o trăire credincioasă.

Însă sunt și alte căi. În Biblie există o povestire despre o fetiță luată captivă, departe de casă, care i-a spus stăpânului ei despre ceea ce putea să facă Dumnezeul poporului ei; cuvintele ei au condus la vindecarea cel puțin a unui lepros. Noi putem spune cu toții ceva despre Cristos – ce a făcut El pentru noi, ce poate să facă pentru alții; iar cuvintele noastre pot ajunge la o ureche ce se va bucura să le audă sau vor atinge o inimă care se va întoarce la Domnul cu o credință înfometată și cu rugăciune.

Acesta este un text misionar, și sunt o mie de căi prin care putem să ne aducem contribuția la răspândirea Evangheliei în lume. Ce păcat că păstrăm pentru noi ceva atât de prețios, care are atâta putere să binecuvinteze lumea și de care bărbații, femeile și copiii de pretutindeni au atât de mare nevoie, cum este Evanghelia lui Isus Cristos! Gândiți-vă la un om bogat în timp de foamete. În timp ce vecinii săi suferă îngrozitor de foame, el își ține grânarele mari și pline încuiate, fără să împartă pâine celor săraci! Noi, cei care L-am găsit pe Cristos, avem pâine pentru sufletele omenești – nu numai pentru noi înșine, ci destulă pentru toți cei din jurul nostru; căci ea nu se epuizează când e împărțită și altora. Peste tot în jurul nostru sunt păcătoși care pier și pe care putem să-i salvăm. Putem oare păstra pentru noi înșine lucrul din lipsa căruia mor suflete?