Martorii Mei

„VOI SUNTEŢI MARTORII MEI”

 

Ei au plecat şi au mers din sat în sat, propovăduind Evanghelia şi săvârşind pretutindeni tămăduiri. Luca 9:6.

 

Mulţi oameni nu fac aceasta. Ei vin la Cristos şi aud porunca Lui, dar nu merg, sau cel puţin nu predică şi nu vindecă. Ei nu duc în alte case şi vieţi binecuvântările minunate ale milei şi sănătăţii pe care le-au primit ei înşişi. Cu siguranţă, aceasta este o atitudine foarte nerecunoscătoare faţă de Cristos, când ne amintim tot ce a făcut El pentru noi. Apoi este şi o dovadă de egoism dacă, după ce am descoperit asemenea bucurii, nu încercăm să le împărtăşim şi altora care au nevoie de ele.

Cristos vrea ca Evanghelia să pătrundă în fiecare casă din lume, iar modul în care vrea să o facă este prin inimile şi mâinile celor care au fost deja mântuiţi. Dacă nu ducem Vestea bună, cei pierduţi nu vor avea cum s-o primească. Se spune despre un băiat care a fost convertit că imediat a pornit pe jos – întrucât era sărac şi nu-şi putea cumpăra un bilet de tren – într-un loc din vest, la mai mult de o mie de mile depărtare de casă, pentru a-i spune fratelui său despre Cristos. Istoria ne relatează despre mulţi creştini din primul secol care erau atât de dornici să ducă Evanghelia pretutindeni, încât îşi luau slujbe de servitori sau se vindeau ca sclavi, doar ca să poată fi primiţi în casele celor bogaţi şi însemnaţi dintre păgâni, să trăiască acolo şi să aibă astfel ocazia de a vorbi în acele case despre dragostea lui Isus şi mântuirea Lui.

Vieţile noastre ar deveni mult mai rodnice, dacă am considera că avem însărcinarea divină de a face să înainteze Împărăţia Domnului nostru aducându-i şi pe alţii sub stăpânirea Sa sfântă. Atâta timp cât ne considerăm pe noi înşine a fi doar nişte păcătoşi mântuiţi prin har, fără nicio altă responsabilitate, vom fi de foarte puţin folos. Dar când vom fi conştienţi că fiecare dintre noi suntem apostoli, trimişi să mărturisim despre Cristos, vom deveni o binecuvântare.