Un botez...

 Am un botez cu care trebuie să fiu botezat, și cât de mult doresc să se împlinească!

Luca 12.50

Aceste cuvinte le-a spus Domnul și Mântuitorul nostru cu mult timp înainte de a suferi moartea pe cruce. De fapt, drumul Lui mergea în întregime spre cruce. Numai prin drumul crucii Isus a putut să-L slăvească pe Tatăl în întregime și pentru vecii vecilor. Toate valurile judecății lui Dumnezeu asupra păcatului au trebuit să-L acopere pe Mielul lui Dumnezeu. Cu acest botez trebuia să fie botezat, în această adâncime de suferințe - care noi niciodată nu suntem în stare să le cercetăm - trebuia să meargă El. Domnul Cristos a trebuit să sufere moartea în toată amărăciunea ei ca plată pentru păcatele pe care le-a luat de bună voie asupra Lui. Noi pricepem puțin fiorul Lui din Ghetsimani. Și totuși a vrut să fie botezat cu acest botez al suferinței ca să isprăvească lucrarea.

De ce a trebuit să vină toată suferința asupra Lui? „Pentru bucuria care-I era pusă înainte, a suferit crucea." Prin lucrarea Lui desăvârșită zăgazurile dragostei dumnezeiești au fost deschise să curgă spre noi. Dar pentru aceasta Domnul nostru prea iubit a trebuit să pășească în adâncimi mari. Să nu uităm lucrul acesta, căci este împlinit pentru noi care credem.

El a spus ucenicilor și prin ei și nouă: „Să faceți lucrul acesta spre amintirea Mea." Să privim la Masa Domnului cu ochii țintă spre suferințele și moartea Lui, ca acestea să dea naștere în inimile noastre la admirație sfântă și la adorarea care NUMAI Lui i se cuvine.

Masa Domnului ne pune înainte cele mai scumpe adevăruri. Mântuirea este săvârșită, păcatele sunt iertate. Harul domnește prin neprihănire. Boldul morții este înlăturat. Slava veșnică ne este descoperită din partea lui Dumnezeu. Unitatea unui singur Trup este înfățișată înaintea noastră. Nu mai este nevoie de alte explicații, decât de o simplă și sfântă practicare a amintirii morții Domnului Cristos.