„DACĂ” AL NECREDINȚEI

 15 septembrie


„… Doamne, dacă ai fi fost aici, n-ar fi murit fratele meu!” Ioan 11:21.

N-ar mai fi murit Lazăr, dacă Isus ar fi fost acolo? Nu scrie că, pentru că

Isus a iubit familia din Betania și pentru că a aflat de boala lui Lazăr, a rămas -

tocmai din acest motiv - încă două zile după sosirea mesagerului? N-a spus El,

de asemenea, că era bucuros că n-a fost acolo înainte ca Lazăr să moară?

Cel puțin știm un lucru: a fost mai bine așa cum a fost – a fost mai

bine ca Lazăr să nu fie vindecat, ci să moară, ca apoi puterea lui Cristos să

fie arătată prin învierea sa. Prin urmare, acel „dacă”, rostit de pe buzele

Martei, a fost unul al necredinței și a fost neîntemeiat. Însă cu toții suntem

predispuși să lăsăm ca „dacă” să iasă de pe buzele noastre când necazul

vine la noi. Dacă am fi încercat la un alt medic sau dacă ne-am fi ocupat de

problema asta puțin mai devreme, prietenul nostru n-ar fi murit. Uneori

credem că necazul este dovada că Dumnezeu nu ne-a ascultat rugăciunile;

dacă ne-ar fi auzit strigătul, încercarea ar fi fost evitată. Totuși, nu trebuie

decât să citim întâmplarea aceasta până la sfârșit, pentru a vedea cum calea

aleasă de Cristos a fost cea mai bună aici, așa cum întotdeauna ea este

calea mai bună.

„Cu tristețe am vegheat sfârșitul a toate,

Viața atârna de o suflare doar;

Pe înfățișarea lui am văzut căzând

A morții umbră înfiorătoare.

Eram cu toții întunecați și pustiiți;

Și natura noastră cârtitoare a strigat:

«Oh, Doamne, cu siguranță dacă ai fi fost aici,

Fratele nostru nu ar fi murit!»

Dar când jelitorul și-a aruncat privirea

Pe tot ce harul Său a împlinit,

Și s-a gândit că lunga luptă a vieții s-a încheiat

Și victoria fără sfârșit a fost câștigată,

Atunci credința triumfătoare lacrimile a șters

Și, privind în sus, a strigat:

«Oh, Doamne, cu siguranță Tu ai fost aici;

Fratele nostru nu a murit! »