ROBI AI PĂCATULUI

 1 septembrie



„… oricine trăiește în păcat este rob al păcatului.” Ioan 8:34.


Oamenii care se laudă astfel cu libertatea lor sunt, în realitate, robi. Ei se uită la creștin cu un soi de milă, pentru că el nu poate face lucrurile rele pe care ei le fac. „O, am uitat! Tu nu poți merge la teatru; tu nu poți să joci cărți; tu nu poți să bei vin. Tu ești creștin. Eu n-aș vrea să fiu atât de legat; vreau să fiu liber.” Așa vorbesc acești oameni în timp ce-și savurează libertinajul – pe care îl numesc libertate! Ei nu-și închipuie că sunt robi și că creștinii pe care îi compătimesc atât de mult sunt, de fapt, singurii oameni liberi din lume. 

Fiecare om este slujitorul unui stăpân, singura diferență constând în cine este acel stăpân. Nu e nicio rușine în a avea un stăpân, dacă acesta este vrednic și în stare să ne conducă în slavă. Creștinul Îl are pe Cristos drept stăpân, pe când cel care trăiește în păcat are păcatul ca stăpân. Cristos este stăpânul binecuvântat; faptul de a-L sluji pe El are ca rezultat înălțarea la slava eternă. Ce fel de stăpân este păcatul? Tot ceea ce avem de făcut este să privim la noi înșine pentru a vedea. Ce face păcatul pentru robii săi? Ce viață a înnobilat sau a înălțat vreodată el?

Se spune că una din cele mai mari închisori din țara aceasta a fost construită de înșiși deținuții ei. Ei au șlefuit pietrele și au zidit pereții, care mai apoi i-au închis în interiorul lor. Este bine cunoscută și o legendă referitoare la un om la care a venit diavolul și a comandat un lanț de o anumită lungime. Venind înapoi la timpul hotărât, a cerut ca lanțul să fie și mai lung, apoi a plecat. Când, în cele din urmă, lanțul a fost terminat, el a revenit și l-a legat cu el pe sărmanul om, care-i întărise verigile la comanda sa. Tot astfel și păcătoșii zidesc pretutindeni zidurile propriei lor închisori și fasonează cu propriile lor mâini lanțurile care urmează să-i lege pentru totdeauna. Trebuie să ne păzim necurmat de micile păcate ale gândurilor, ale obiceiurilor – simple fire la început, dar care, în cele din urmă, vor deveni frânghii, dacă permitem să fie înfășurate în jurul sufletelor noastre.